Hartil Hct 5mg/25mg Compr.
W52320001
W52320001
28
În stoc
1333 Lei
Pretul afisat este valabil doar pentru comenzile online! Acesta poate varia in functie de momentul achizitionarii si epuizarea stocurilor existente in fiecare farmacie! CANTITATEA si STOCUL vor fi confirmate dupa procesarea comenzilor!
Ultima actualizare: ieri la 16:49
Hartil Hct 5mg/25mg Compr.
1 AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 4311/2012/01 Anexa 1
NR. 4312/2012/01 Prospect
Prospect: Informaţii pentru utilizator
Hartil HCT 2,5 mg/12,5 mg comprimate
Hartil HCT 5 mg/25 mg comprimate
Ramipril/Hidroclorotiazidă
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament
deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau
farmacistului.
Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor
persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, sau
farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect.
Vezi punctul 4.
Ce găsiţi în acest prospect:
1. Ce este Hartil HCT şi pentru ce se utilizează
2. Ce trebuie să știți înainte să utilizaţi Hartil HCT
3. Cum să utilizaţi Hartil HCT
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Hartil HCT
6. Conținutul ambalajului și alte informaţii
1. Ce este Hartil HCT şi pentru ce se utilizează
Hartil
HCT este o combinaţie de două substanţe, numite ramipril şi hidroclorotiazidă.
Ramipril face parte din grupa de medicamente numită inhibitori ai ECA (Inhibitori ai Enzimei de
Conversie a Angiotensinei). El acţionează prin:
scăderea producerii în organismul dumneavoastră a unor substanţe care cresc tensiunea
arterială
relaxarea vaselor dumneavoastră de sânge şi dilatarea lor
micşorarea efortului inimii de pompare a sângelui în organismul dumneavoastră.
Hidroclorotiazida face parte dintr-un grup de medicamente numit “diuretice tiazidice” sau comprimate
care elimină apa. Acţionează prin mărirea cantităţii de apă (urină) pe care o produce organismul
dumneavoastră. Acest lucru determină scăderea tensiunii arteriale.
Hartil HCT este utilizat pentru tratamentul tensiunii arteriale mari. Cele două substanţe acţionează
împreună pentru scăderea tensiunii arteriale. Ele sunt utilizate în combinaţie, atunci când tratamentul
cu una dintre ele nu este eficient.
2
2. Ce trebuie să știți înainte să utilizaţi Hartil HCT
Nu utilizaţi Hartil HCT
Dacă sunteţi alergic la ramipril, hidroclorotiazidă sau la oricare dintre celelalte componente
ale acestui medicament (enumerate la punctul 6).
Dacă sunteţi alergic la medicamente similare cu Hartil HCT (alţi inhibitori ai ECA sau derivaţi
de sulfonamide)
Semnele unei reacţii alergice includ erupţii trecătoare pe piele, dificultăţi la înghiţire sau la
respiraţie, umflare a buzelor, feţei, gâtului sau limbii.
Dacă aţi avut vreodată o reacţie adversă gravă numită “angioedem”. Simptomele includ
mâncărime, urticarie, pete roşii neuniforme pe mâini, picioare sau pe gât, umflare a gâtului şi a
limbii, umflare a porţiunii din jurul ochilor şi buzelor, dificultăţi la respiraţie şi la înghiţire.
Dacă ați utilizat sau utilizați sacubitril/valsartan, un medicament utilizat pentru a trata un
anumit tip de insuficiență cardiacă instalată de mult timp (cronică) la adulți.
Dacă efectuaţi şedinţe de dializă sau alte tipuri de filtrare a sângelui. În funcţie de tipul
aparaturii folosite, tratamentul cu Hartil HCT poate să nu fie potrivit pentru dumneavoastră.
Dacă aveţi probleme severe ale ficatului
Dacă aveţi valori anormale ale sărurilor în sânge (calciu, potasiu, sodiu)
Dacă aveţi probleme ale rinichilor, care determină o irigare redusă la nivelul acestora (stenoză
a arterei renale)
În ultimele 6 luni de sarcină. (vezi mai jos pct. "Sarcina și alăptarea")
Dacă alăptați (vezi mai jos punctul “Sarcina și alăptarea”)
Dacă aveți diabet zaharat sau funcția rinichilor afectată și urmați tratament cu un medicament
pentru scăderea tensiunii arteriale care conține aliskiren
Nu utilizaţi Hartil HCT dacă sunteţi în una din situaţiile de mai sus. Dacă nu sunteţi sigur, discutaţi cu
medicul dumneavoastră, înainte de a utiliza Hartil HCT.
Atenționări și precauții
Înainte să utilizați Hartil HCT adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Dacă aveţi probleme ale inimii, ficatului sau rinichilor
Dacă aţi pierdut o cantitate mare de săruri sau lichide din organism (prin stare de rău
(vărsături), aveți diaree, transpiraţi mai mult decât de obicei, aveți un regim alimentar sărac în
sare, utilizați diuretice (medicamente care cresc eliminarea de apă) de o perioadă mai lungă
sau dacă efectuaţi şedinţe de dializă)
Dacă urmează să efectuați un tratament de diminuare a reacţiilor alergice la veninul de albină
sau viespe (desensibilizare)
Dacă urmează să vi se administreze un anestezic. Acesta vi se administrează înainte de o
intervenţie chirurgicală sau dentară. Trebuie să întrerupeţi tratamentul cu Hartil HCT cu o zi
înainte de această operaţie; cereţi sfatul medicului dumneavoastră
Dacă aveţi o concentraţie mare de potasiu în sânge (evidenţiată prin analiza sângelui)
Dacă utilizați orice alte medicamente sau aveți o boală care ar putea scădea concentrația de
sodiu din sânge. În acest caz medicul dumneavoastră poate cere analize de sânge periodice
pentru a verifica nivelurile de sodiu din sânge, mai ales dacă sunteți persoană în vârstă.
Dacă utilizați medicamente care pot crește riscul de angioedem, o reacție adversă gravă, cum
sunt inhibitorii mTOR (de exemplu temsirolimus, everolimus, sirolimus), vidagliptină,
inhibitori ai neprilisinei (NEP) (cum este racecadotril) sau sacubitril/valsartan. Pentru
sacubitril/valsartan a se vedea de asemenea informațiile de la pct. „Nu utilizați Hartil HCT”.
Dacă aveţi o boală vasculară de colagen, cum sunt sclerodermia sau lupusul eritematos
Trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră dacă credeţi că sunteţi (sau ați putea deveni)
gravidă. Hartil HCT nu este recomandat în primele 3 luni de sarcină şi vă poate afecta grav
copilul după primele 3 luni de sarcină (vezi mai jos pct. "Sarcina și alăptarea").
3
Dacă aveți o scădere a capacității vizuale sau dacă prezentați durere la nivelul ochiului în
special dacă prezentați risc de a dezvolta o afecțiune numită glaucom, sau dacă aveți alergie la
medicamente conținând peniciline sau sulfonamide.
Dacă utilizaţi oricare dintre următoarele medicamente utilizate pentru tratarea tensiunii
arteriale mari:
- un blocant al receptorilor angiotensinei II (BRA) (cunoscuţi şi sub denumirea de „sartani” –
de exemplu, valsartan, telmisartan, irbesartan), mai ales dacă aveţi probleme ale rinichilor
asociate diabetului zaharat.
- aliskiren
Este posibil ca medicul dumneavoastră să vă verifice funcţia rinichilor, tensiunea arterială şi
valorile electroliţilor (de exemplu, potasiu) din sânge, la intervale regulate de timp. Vezi şi
informaţiile de la punctul „Nu utilizaţi Hartil HCT”
Copii și adolescenți
Hartil HCT nu este recomandat la copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani. Aceasta deoarece acest
medicament nu a fost utilizat la această categorie de vârstă.
Discutați cu medicul dumneavoastră dacă vă aflați în una dintre situaţiile menţionate mai sus (sau dacă
nu sunteţi sigur), înainte de a utiliza Hartil HCT.
Hartil HCT împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să
utilizați orice alte medicamente. Aceasta deoarece Hartil HCT poate influenţa modul în care
acţionează unele medicamente. De asemenea, unele medicamente pot influenţa modul în care
acţionează Hartil HCT.
Este posibil ca medicul dumneavoastră să trebuiască să vă modifice doza şi/sau să ia alte măsuri de
precauţie:
Dacă luaţi un blocant al receptorilor angiotensinei II (BRA) sau aliskiren (vezi punctul „Nu
utilizaţi Hartil HCT” şi „Atenţionări şi precauţii”).”
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă utilizaţi unul din următoarele medicamente. Ele pot scădea
acţiunea Hartil HCT:
Medicamente utilizate pentru ameliorarea durerii şi inflamaţiei (de exemplu medicamentele
Anti-Inflamatoare Non-Steroidiene-AINS, cum sunt ibuprofen sau indometacin şi acid
acetilsalicilic)
Medicamente utilizate pentru tratamentul tensiunii arteriale mici, şocului cardiac, insuficienţei
cardiace, astmului bronşic sau alergiei cum sunt efedrina, noradrenalina sau adrenalina.
Medicul dumneavoastră va trebui să vă controleze tensiunea arterială.
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă utilizaţi unul din următoarele medicamente. Ele pot
creşte probabilitatea de apariţie a reacţiilor adverse dacă le utilizaţi împreună cu Hartil HCT:
Sacubitril/valsartan-utilizat pentru tratamentul unui anumit tip de insuficiență cardiacă
instalată de mult timp (cronică) la adulți (a se vedea de asemenea informațiile de la pct. ”Nu
utilizați Hartil HCT”).
Medicamente utilizate pentru ameliorarea durerii şi inflamaţiei (de exemplu medicamentele
Anti-Inflamatoare Non-Steroidiene-AINS cum sunt ibuprofen sau indometacin şi acid
acetilsalicilic)
Medicamente care pot să scadă concentraţia de potasiu din sânge. Acestea includ
medicamentele pentru constipaţie, diureticele (care elimină apa), amfotericina B (utilizată
pentru infecţii fungice) şi ACTH (utilizat pentru a testa dacă glandele suprarenale
funcţionează normal)
Medicamente pentru cancer (chimioterapice)
Medicamente pentru probleme ale inimii, incluzând probleme ale frecvenței bătăilor inimii
Medicamente administrate pentru a împiedica respingerea organelor după un transplant, cum
este ciclosporina
4
Diuretice (comprimate care elimină apa), cum este furosemidul
Medicamente care pot creşte concentraţia de potasiu din sânge, cum sunt spironolactona,
triamterenul, amiloridul, sărurile de potasiu, trimetoprimul singur sau în combinație cu
sulfametoxazolul (pentru infecții cauzate de bacterii) şi heparina (pentru subţierea sângelui)
Medicamente steroidiene pentru tratamentul inflamaţiilor, cum este prednisolona
Suplimente de calciu
Alopurinol (utilizat pentru scăderea concentraţiei acidului uric din sânge)
Procainamida (pentru problemele frecvenței bătăilor inimii)
Colestiramina (pentru scăderea concentraţiei de grăsimi din sânge)
Carbamazepina (pentru epilepsie)
Heparină (utilizată pentru subțierea sângelui)
Temsirolimus (pentru cancer)
Sirolimus, everolimus (pentru prevenirea respingerii unei grefe)
Vidagliptină (utilizată pentru tratamentului diabetului zaharat tip 2)
Racecadotril (utilizat în diaree).
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă utilizaţi unul din următoarele medicamente. Acţiunea lor poate
fi influenţată de Hartill HCT:
Medicamente pentru diabetul zaharat, cum sunt medicamentele orale pentru scăderea glucozei
și insulina. Hartil HCT poate să crească concentraţia de zahăr din sânge. Verificaţi cantitatea
de zahăr din sânge în timpul tratamentului cu Hartil HCT.
Litiu (pentru probleme psihice). Hartil HCT poate creşte cantitatea de litiu din sânge.
Concentraţia de litiu din sânge trebuie controlată cu atenție de către medicul dumneavoastră.
Medicamente utilizate pentru relaxarea musculară
Chinina (pentru malarie)
Medicamente care conţin iod, acestea putând fi utilizate pentru examinări radiologice în spital
Penicilina (pentru infecţii)
Medicamente pentru subţierea sângelui administrate oral (anticoagulante orale), cum este
warfarina.
Dacă vă aflaţi în una din situaţiile de mai sus (sau dacă nu sunteţi sigur), adresaţi-vă medicului
dumneavoastră înainte de a utiliza Hartil HCT.
Teste de laborator
Verificaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de a utiliza acest medicament:
Dacă urmează să vi se efectueze un test al funcţiei glandei paratiroide. Hartil HCT poate
influenţa rezultatele acestui test.
Dacă sunteţi sportiv şi trebuie să efectuaţi un test anti-doping. Hartil HCT poate pozitiva
rezultatul acestui test.
Hartil HCT împreună cu alimente şi alcool
Consumul alcoolului etilic împreună cu Hartil HCT vă poate face să vă simțiți ameţit sau
confuz. Dacă sunteţi interesat cu privire la ce cantitate de alcool puteţi consuma în timpul
tratamentului cu Hartil HCT, discutaţi despre aceasta cu medicul dumneavoastră, deoarece
medicamentele care scad tensiunea arterială şi alcoolul pot avea efect aditiv.
Hartil HCT poate fi administrat cu sau fără alimente.
Sarcina şi alăptarea
Sarcina
Trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră dacă credeţi că sunteţi (sau aţi putea deveni) gravidă.
Nu trebuie să utilizați Hartil HCT în primele 12 săptămâni de sarcină şi nu trebuie să utilizați deloc
aceste medicamente după săptămâna 13, deoarece utilizarea lor în timpul sarcinii poate avea efecte
dăunătoare la nou-născut.
Dacă rămâneţi gravidă în timpul tratamentului cu Hartil HCT, spuneţi imediat medicului
dumneavoastră. Trecerea la un tratament alternativ corespunzător trebuie făcută înaintea unei sarcini
planificate.
5
Alăptarea
Nu trebuie să utilizați Hartil HCT dacă alăptaţi.
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a utiliza orice
medicament.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
În timpul tratamentului cu Hartil HCT vă puteţi simți ameţit. Acest lucru este mai probabil să se
întâmple când începeți tratamentul cu Hartil HCT sau la creșterea dozei. Dacă acest lucru se întâmplă,
nu conduceţi vehicule sau nu folosiţi unelte sau utilaje.
Comprimatul de Hartil HCT 2,5 mg/12,5 mg conține lactoză monohidrat 25 mg și comprimatul de
Hartil HCT 5 mg/25 mg conține lactoză monohidrat 50 mg.
Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm
să-l întrebaţi înainte de a utiliza acest medicament.
3. Cum să utilizaţi Hartil HCT
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu
medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Utilizarea acestui medicament
Luaţi acest medicament pe cale orală în acelaşi moment al zilei, de preferat dimineaţa.
Înghiţiţi medicamentul cu ajutorul unui lichid.
Nu sfărâmaţi şi nu mestecaţi comprimatele.
Ce cantitate trebuie să utilizaţi din acest medicament
Tratamentul hipertensiunii arteriale mari
Medicul dumneavoastră vă va modifica dozele de medicament până când tensiunea arterială este
controlată.
Vârstnici
Medicul dumneavoastră va reduce dozele iniţiale ale tratamentului şi va modifica ulterior aceste doze
mai lent.
Utilizarea la copii şi adolescenţi
Hartil HCT nu este recomandat pentru administrare la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani,
deoarece nu au fost încă stabilite profilul de siguranţă şi eficacitatea ramiprilului.
Dacă utilizaţi mai mult Hartil HCT decât trebuie
Anunţaţi-l imediat pe medicul dumneavoastră sau mergeţi la departamentul de urgenţă al celui mai
apropiat spital. Nu conduceţi autovehicule în drum spre spital, cereţi altcuiva să vă însoţească sau
chemaţi ambulanţa. Luaţi ambalajul medicamentului cu dumneavoastră. Aceasta pentru ca medicul să
ştie ce medicament aţi utilizat.
Dacă uitaţi să utilizaţi Hartil HCT
Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi doza următoare conform orarului stabilit.
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră sau farmacistului.
4. Reacţii adverse posibile
6
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele.
Încetaţi să utilizaţi Hartil HCT şi adresaţi-vă imediat unui medic dacă prezentaţi una dintre
următoarele reacţii adverse grave - puteţi avea nevoie urgentă de tratament medical:
Umflare a feţei, buzelor sau gâtului, ceea ce poate determina probleme la înghiţire sau la
respiraţie precum şi mâncărimi şi erupţii trecătoare pe piele. Acestea pot fi semnele unei
reacţii alergice grave la Hartil HCT.
Reacţii severe la nivelul pielii cum sunt erupţiile trecătoare pe piele, ulceraţii ale mucoasei de
la nivelul gurii, înrăutăţirea unei afecţiuni pre-existente la nivelul pielii, înroşirea, apariţia unor
pustule sau exfolierea pielii (cum sunt sindromul Stevens-Johnson, necroliza toxică
epidermică sau eritem polimorf).
Spuneți imediat medicului dumneavoastră dacă aveţi:
Bătăi rapide ale inimii, bătăi neregulate sau puternice ale inimii (palpitaţii), dureri în piept,
greutate în piept sau probleme mai grave, care includ infarct miocardic şi accident cerebral
vascular.
Scurtare a respiraţiei, tuse, febră care durează 2-3 zile şi scădere a senzaţiei de foame. Acestea
pot fi semne ale unor probleme la nivelul plămânilor, incluzând inflamaţia.
Apariţie a vânătăilor mai uşor decât în mod normal, sângerări cu durată mai lungă decât în
mod normal, alte semne de sângerare (cum este sângerarea gingiilor), pete purpurii, umflături
la nivelul pielii sau infecţii apărute în condiţii mai uşoare decât în mod normal, gât inflamat și
febră, stare de oboseală, stare de sfârşeală, ameţeli sau paloare a pielii. Acestea pot fi semnele
unor probleme ale sângelui sau ale măduvei osoase.
Dureri severe de stomac care pot iradia în spate. Acesta poate fi un semn de pancreatită
(inflamare a pancreasului).
Febră, stare gripală, oboseală, pierdere a poftei de mâncare, dureri de stomac, greaţă,
îngălbenire a pielii sau ochilor (icter). Acestea pot fi semnele unor probleme ale ficatului,
cum sunt hepatita (inflamare a ficatului) sau deteriorarea ficatului.
Durerea severă la nivelul ochiului, vederea încețoșată sau senzația de a vedea halouri în jurul
luminilor, durerile de cap, lăcrimarea intensă, greața și vărsăturile pot indica evoluția
glaucomului; scăderea vederii, vederea scurtă, pot indica o afecțiune numită miopie.
Alte reacţii adverse includ:
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă următoarele reacţii adverse durează mai mult de câteva
zile.
Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane)
Dureri de cap, stare de slăbiciune sau oboseală
Stare de ameţeală. Acest lucru este posibil mai ales la începutul tratamentului cu Hartil HCT
sau la creșterea dozei
Tuse uscată sau bronşită
Teste ale sângelui care semnalează o cantitate mai mare de zahăr în sânge faţă de normal.
Dacă aveţi diabet zaharat acest lucru poate determina înrăutăţirea bolii.
Teste ale sângelui care semnalează cantităţi mai mari de acid uric sau grăsimi în sânge faţă de
normal.
Dureri, înroşire şi umflare a articulaţiilor
Mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane)
Erupţii trecătoare pe piele, cu sau fără înroşirea suprafeţei afectate
Înroşire a feţei, stare de leşin, hipotensiune arterială (tensiune arterială anormal de mică), mai
ales când stați în picioare sau când vă ridicați brusc în picioare
Probleme de echilibru (vertij)
Mâncărimi şi senzaţii anormale la nivelul pielii, cum sunt amorţeli, furnicături, înţepături,
senzaţie de arsură sau de dilatare la nivelul pielii (parestezie)
Pierdere sau modificare a gustului
7
Probleme de somn
Stare depresivă, anxietate, nervozitate sau agitaţie mai accentuată decât în mod normal
Nas înfundat, inflamaţie a sinusurilor (sinuzită), scurtare a respiraţiei
Inflamaţie a gingiilor (gingivită), umflare la nivelul gurii
Vedere înceţoşată, ochi roşii, mâncărimi, umflare la nivelul ochilor sau ochi înlăcrimaţi
Zgomote în urechi
Cădere a părului
Dureri în piept
Dureri musculare
Constipaţie, dureri la nivelul stomacului sau intestinului
Indigestie sau stare de rău
Eliminare a unei cantităţi mai mari de apă (urină) în timpul zilei
Transpiraţii mai abundente decât în mod normal sau senzaţie de sete
Pierdere sau scădere a poftei de mâncare (anorexie), senzaţie redusă de foame
Bătăi ale inimii mai puternice sau neregulate
Umflare a braţelor şi picioarelor. Acesta poate fi un semn că organismul reţine mai multă apă
decât în mod normal
Febră
Probleme sexuale la bărbaţi
Teste ale sângelui care arată o scădere a numărului de hematii, leucocite sau trombocite sau
scădere a valorii hemoglobinei
Teste ale sângelui care pun în evidenţă o funcţionare anormală a ficatului, pancreasului sau
rinichilor
Teste ale sângelui care arată concentraţii scăzute de potasiu în sânge
Foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 persoane)
Stare de rău, diaree sau senzaţie de arsuri în capul pieptului
Limbă roşie şi umflată sau gură uscată
Teste de sânge care evidenţiază concentraţii mai mari de potasiu decât valorile normale.
Cu frecvență necunoscută (care nu poate fi estimată din datele
disponibile):
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră dacă următoarele reacţii adverse devin grave sau durează mai
mult de câteva zile.
Dificultăţi de concentrare, stare de nelinişte sau confuzie
Schimbare a culorii degetelor de la mâini sau picioare la frig şi furnicături şi durere la
încălzirea lor. Acest simptom poate fi sindromul Raynaud.
Creştere a sânilor la bărbaţi
Cheaguri de sânge
Tulburări de auz
Ochii dumneavoastră lăcrimează în cantitate mai mică decât în mod normal
Percepere a obiectelor în culoare galbenă
Deshidratare
Umflare, durere şi înroşire la nivelul obrajilor (inflamaţie a glandei salivare)
Umflare a intestinului numită „angioedem intestinal” cu simptome de durere abdominală,
vărsături şi diaree
Sensibilitate accentuată la lumina soarelui
Exfoliere sau descuamare severă a pielii, mâncărime, erupţii cu vezicule sau alte reacţii pe
piele cum sunt erupţii cu înroşire a pielii feţei sau frunţii.
Erupţii trecătoare pe piele sau vânătăi
Umflături la nivelul pielii şi extremităţi reci
Probleme ale unghiilor (de ex. căderea sau separarea unghiilor de patul unghial)
Rigiditate musculo-scheletică sau imposibilitate de a vă mişca mandibula (tetanie)
Oboseală sau crampe musculare
Reducere a dorinţei sexuale la bărbaţi sau femei
8
Sânge în urină. Acesta poate fi un semn al unor probleme renale (nefrită interstiţială)
Cantitate mai mare decât în mod normal de zahăr în urină
Creştere a numărului unor anumite celule albe ale sângelui (eozinofilie), pusă în evidenţă de
testele de sânge
Teste de sânge care evidenţiază un număr redus de celule în sânge (pancitopenie)
Teste de sânge care arătă modificări ale concentraţiilor de săruri din sânge, cum sunt sodiul,
calciul, magneziul şi clorul
urină concentrată (închisă la culoare), senzație sau stare de rău, crampe musculare,
confuzie și crize care se pot datora secreției inadecvate de ADH (hormon
antidiuretic). Dacă aveți aceste simptome, contactați-l pe medicul dumneavoastră cât
mai curând posibil.
Reactivitate întârziată sau insuficientă
Modificări ale gustului
Dificultăţi la respiraţie sau înrăutăţire a astmului bronşic
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestați orice reacţii adverse adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea
includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile
adverse direct prin intermediul sistemului național de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-
site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/.
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
București 011478- RO
Tel: + 4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: [email protected].
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa
acestui medicament.
5. Cum se păstrează Hartil HCT
A se păstra la temperaturi sub 25°C. A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de umiditate.
Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după EXP. Data de expirare
se referă la ultima zi a lunii respective.
Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să
aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6 Conținutul ambalajului și alte informaţii
Ce conţine Hartil HCT
Substanţele active sunt ramiprilul şi hidroclorotiazida.
Un comprimat conţine ramipril 2,5 mg şi hidroclorotiazidă 12,5 mg
Un comprimat conţine ramipril 5 mg şi hidroclorotiazidă 25 mg.
Celelalte componente sunt: lactoză monohidrat, hipromeloză (E 464), crospovidonă tip A (E 1202),
celuloză microcristalină şi stearilfumarat de sodiu.
Cum arată Hartil HCT şi conţinutul ambalajului
Hartil HCT 2,5 mg/12,5 mg comprimate: comprimate de culoare albă, având forma de capsulă
modificată. Comprimatele au o linie mediană pe ambele feţe şi sunt marcate pe una dintre feţe cu
“2,5” şi “12,5” de o parte şi de alta a liniei mediane.
9
Hartil HCT 5 mg/25 mg comprimate: comprimate de culoare albă, având forma de capsulă modificată.
Comprimatele au o linie mediană pe ambele feţe şi sunt marcate pe una dintre feţe cu “5” şi “25 de o
parte şi de alta a liniei mediane.
Cutie cu blistere din PVC-PCTFE/Al a câte 2 x14 comprimate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
Egis Pharmaceuticals PLC,
Keresztúri út 30-38, 1106 Budapesta, Ungaria
Fabricanţi
Egis Pharmaceuticals PLC,
Bökényföldi út 118-120, 1165 Budapesta, Ungaria
Allphamed Pharbil Arzneimittel GmbH,
Hildebrandstr. 12, 37081 Göttingen, Germania
Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub
următoarele denumiri comerciale:
Olanda Prilitaril-HCT 2,5 mg/12,5 mg tabletten
Prilitaril-HCT 5 mg/25 mg tabletten
Bulgaria Хартил
HCT 2,5/12,5 mg таблетки
Хартил HCT 5/25 mg таблетки
Ungaria Hartil HCT 2,5 mg /12,5 mg tabletta
Hartil HCT 5 mg /25 mg tabletta
Letonia Hartil HCT 5 mg/25 mg tabletes
Lituania Hartil HCT 2,5 mg/12,5 mg tabletės
Hartil HCT 5 mg/25 mg tabletės
România Hartil HCT 2,5 mg/12,5 mg comprimate
Hartil
HCT 5 mg/25 mg comprimate
Republica Slovacia Hartil HCT 2,5 mg/12,5 mg tablety
Hartil HCT 5 mg/ 25 mg tablety
Acest prospect a fost revizuit în iulie 2018.
Review
Produse Recomandate
apoteca-farmacie.ro face eforturi permanente pentru a păstra acurateţea informaţiilor din acestă pagină. Rareori acestea pot conţine inadvertenţe: fotografia are caracter informativ şi poate conţine accesorii neincluse în pachetele standard, unele specificaţii sau preţul, pot fi modificate de catre producător fără preaviz sau pot conţine erori de operare. Toate promoţiile prezente în site sunt valabile în limita stocului.